PREGĂTIRI PENTRU ACCESAREA FONDURILOR DE RENOVARE A CLĂDIRILOR
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, în cadrul ședinței ordinare din ianuarie, a aprobat documentația necesară pentru depunerea unor proiecte de finanțare ce vizează reabilitarea clădirii „Vigadó”, transformarea fostei centrale termice de pe strada Pieții într-un centru de artă contemporană, precum și termoizolarea a patru blocuri de locuit. Lucrările de renovare și modernizare a celor șase clădiri vor fi realizate cu cofinanțare europeană, a căror solicitare de finanțare trebuie depusă în curând.
„Deși suntem abia la început de an, avem deja oportunitatea de a lua decizii importante. Printre priorități se numără documentația pentru accesarea fondurilor europene destinate reabilitării a două clădiri publice și a patru blocuri de locuit, iar prin hotărârea de astăzi am făcut un pas esențial în acest sens” – a declarat viceprimarul Bors Béla.
Viceprimarul a precizat că, în cazul clădirii „Vigadó”, monument istoric, și al centralei termice de pe strada Pieții, nu există competiție directă pentru finanțare: în calitate de reședință de județ, Miercurea-Ciuc poate accesa fonduri dedicate prin Programul Regiunea Centru 2021–2027 (PRC). Valoarea totală estimată a acestor două investiții este de aproape 55 de milioane de lei, dintre care 42,77 milioane de lei vor fi asigurate prin finanțare europeană din Programul Regiunea Centru (PRC).
Situația este diferită în cazul blocurilor de locuințe, unde competiția pentru finanțare se desfășoară la nivelul întregii regiuni centrale. Din acest motiv, este esențial ca documentația depusă să fie cât mai solidă. În acest sens, Consiliul Local a aprobat astăzi documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru reabilitarea blocurilor de locuințe situate pe aleea Copiilor nr. 13, strada Müller László nr. 23, aleea Ciocârliei nr. 8 și strada Tudor Vladimirescu nr. 19. Aceste imobile sunt acum confirmate pe lista de solicitări de finanțare, iar săptămâna viitoare urmează să fie adăugate și alte blocuri. Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 14 februarie.