Határozatok
21-es számú határozat (9 March, 2009)
Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 27 februarie 2009;
Având în vedere Raportul nr.16392/2008 al Administraţiei de parcări din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, privind aprobarea Regulamentului de exploatare a parcărilor şi zonelor de staţionare cu plată, aflate pe domeniul public al municipiului Miercurea–Ciuc;
Văzând rapoartele comisiilor:
- pentru servicii publice, comerţ şi relaţii cu cetăţenii;
- pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea şi libertăţii cetăţenilor;
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat;
Luând în considerare prevederile:
- O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi
- completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului României nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului României nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
- Ordonanţa nr.2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.18/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de utilizare a reţelei stradale şi a locurilor publice în afara celor cuprinse în sistemul de parcare cu plată în municipiul Miercurea–Ciuc;
Văzând Avizul Favorabil Nr. 49.994/2009 al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita, Serviciul Poliţiei Rutiere;
Proiectul de hotărâre a fost adus la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, timp de 30 de zile, conform art.6, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
În temeiul prevederilor art.36, alin. (2), lit. d), alin. (6), pct. 19, respectiv art. 45, alin. (2) si art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1) Se aprobă Regulamentul de exploatare a parcărilor şi zonelor de staţionare cu plată aflate pe domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc, prezentat în Anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Prezentul regulament se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2009.
Art.2. Se revocă hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc Nr.5/2002 privind reactualizarea Regulamentului de funcţionare al sistemului de parcare al municipiului Miercurea-Ciuc, şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi mediatizată prin afişare la sediul Primăriei Municipale Miercurea-Ciuc, prin publicarea pe site-ul primăriei şi în publicaţiile proprii ale primăriei, Csíkszereda şi „Miercurea-Ciuc”.
Art.4.Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, domnul Szőke Domokos, Serviciul de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi Serviciul de control urban din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
- Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, domnul Ráduly Róbert Kálmán;
- Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, domnul Szőke Domokos;
- Serviciului de urbanism şi amenajare a teritoriului;
- Serviciului de control urban.
Miercurea-Ciuc, la 27 februarie 2009.
Preşedintele şedinţei
Orbán Zsolt
Contrasemnează - secretar
Paizs Gyöngyi Juliánna